ACATISTUL A4 ÎMPODOBIT CU CHENAR SI SF. ICOANE A SFÂNTULUI MARE MUCENIC FANURIE litere mari

†††

Un răspuns dat pentru paginile de pe internet:

http://candela-aprinsa.blogspot.com/2009/11/acatistul-sfantului-mucenic-fanurie_05.html

http://candela-aprinsa.blogspot.com/p/sfantul-fanurie.html

http://candela-aprinsa.blogspot.com/2010/03/sfantul-fanurie-si-cele-trei-catiste.html

despre cele aşa zise 3 acatiste ale Sfântului Mare Mucenic Fanurie

românesc, grecesc şi rusesc din care doar unul este adevărat şi original, celelalte două fiind greşeli de tipografie sau de falsă evlavie.

         Aici se va demonstra că nu există decât un singur Acatist al Sfântului Fanurie, cel original, adus la lumina tiparului românesc prin rugăciunile şi ostenelile  fratelui Traian Bădărău.

†††

      Sfântul Fanurie nu prea era cunoscut la noi în ţară deşi, de exemplu, Sfânta Mănăstire Stavropoleos are unul din hramurile sale şi Sfântul Mare Mucenic Fanurie iar aici se găseşte o listă cu unele din Bisericile din România cu acest hram (uitându-se printre altele de Biserica din satul Mineri, ctitorită cu rugăciunile fratelui Traian Bădărău căruia chiar Sfântul i-a arătat unde să fie altarul http://ro.wikipedia.org/wiki/Minieri,_Prahova):

http://candela-aprinsa.blogspot.com/2010/08/biserici-cu-hramul-sfantul-mucenic.html

         În Rusia şi Serbia era cunoscut de mult, mărturie avem de la Sfântul ierarh Nicolae Velimirovici, în Grecia este foarte cunoscut găsindu-se turtele lui şi la plăcintării. Şi în Sfântul Munte avem Sfinte Icoane vechi de ale Sale şi la Marea Lavră şi la Karakalu.

            Bătrânul meu, cel care m-a ajutat să mă lămuresc în credinţă, fratele Traian Bădărău (care a slujit, fără picioare, cu gura sa dăruită de Dumnezeu şi blagoslovenia a 3 Patriarhi, Sfânta Biserică Ortodoxă Română), om bisericesc până în cele mai mici celule alte trupului şi până în cele mai mici unghere ale inimii sale uriaşe duhovniceşti, (căruia noi îi spunem Tătăică), a trecut printr-o ispită (în care era să rămână fără casă),din care l-a scăpat Sfântul Mare Mucenic Fanurie. Atunci (din recunoştinţă şi dorinţa de a ajuta pe cât mai mulţi făcându-l cunoscut), a avut grijă să-i fie tipărită Viaţa, prin PS Galaction (pe care îl cunoştea de mult), şi să-i fie adăugat Acatistul în Acatistierul cel Mare de la Patriarhie, unde până atunci nu fusese pus. Acolo, dintr-o greşeală a redactorilor, sub titlul de Acatistul Sfântului Mare Mucenic Fanurie, este de fapt, până la Icosul al -10-lea (inclusiv), Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, cu multe modificări sinonimice. Vezi textul paralel Acatistul Sfinţilor Spiridon şi Fanurie de la acest link:

PARALELA ACATISTULUI GREŞIT AL SFÂNTULUI MARE MUCENIC FANURIE SINONIMIC CU CEL AL SFÂNTULUI IERARH SPIRIDON 

                 Văzând aceasta prea târziu s-a îngrijit să fie tipărită varianta originală, după ce a apelat la Sfânta Mănăstire Stavropoleos pentru a o compara cu varianta grecească, asigurându-se aşadar că sunt identice. A mai făcut mici modificări, în sensul că s-a preocupat ca fiecare icos să aibă 13 de „Bucură-te” (lipseau câteva), număr sfânt, în cinstea Mântuitorului cu cei 12 Apostoli. De asemenea s-a îngrijit să fie oarecum versificat, rimând melodios (rimă împerecheată) două câte două din cele 12 de până la „Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Fanurie, mare făcătorule de minuni!”, fără însă a trăda tâlcuirea (prin prefacere în traducere), sensul fiind păstrat identic ca în original.  El a angajat pe Marian Moise ca să cânte varianta originală. Tot el a dat spre tipărire prima Sfântă Icoană accesibilă pentru toţi oamenii săraci din România. Toate acestea le-a făcut cu străduinţa ca nimeni să nu afle că el s-a ocupat de ele. Dar Sfântul Fanurie a aranjat ca să se afle. Aşa face Dumnezeu cu oamenii care fug de slava omenească, îi slăveşte sus şi li se duce vestea şi jos pe pământ.

                   Tătăică a apelat de multe ori la ajutorul Sfântului şi a îndemnat pe mulţi la aceasta. Ucenicii lui au ctitorit Biserici şi schituri în cinstea Sfântului (http://www.ziarullumina.ro/articole;1807;1;66440;0;PS-Sebastian-a-slujit-in-localitatea-natala.html)
şi mulţi din ei au devenit monahi cu numele de Fanurie sau Fanuria. Iar troiţa care a zidit-o la poartă a primit ca hram Sfântul Mare Mucenic Fanurie. Sfântul Fanurie a devenit atât de iubit de ei, atât de prezent în viaţa lor, şi de la ei şi în viaţa noastră, încât nu pot să nu văd că este cu adevărat un membru al familiei lui Tătăică iar Tătăică un membru al familiei Sfântului (după cum şi creştinii sunt membri ai familiei lui Dumnezeu) şi nu numai simbolic, din care familii am vrea să facem parte şi noi, în chip duhovnicesc.

†††

Alte minuni ale Sfântului Fanurie le găsiţi aici:

http://candela-aprinsa.blogspot.com/2009/11/sfantul-fanurie.html „JOI, 5 NOIEMBRIE 2009 Sfântul Fanurie Cum l-am cunoscut pe Sfântul Fanurie sau cum mi-am făcut un nou Prieten…”

Acatistul al -3-lea, incorect, l-am găsit aici:

„http://candela-aprinsa.blogspot.com/2010/03/Sfântul-fanurie-si-cele-trei-catiste.html

Şi am comentat atunci aşa:

Alexandru Anastasiu spunea… Noi am publicat acatistul din cărticica verde pozată.  Este o traducere după originalul grecesc. A fost găsită la un bătrân sfânt (Traian Bădărău) care s-a dus la Domnul. Avea o troiţă cu hramul Sfântul Fanurie şi a aranjat să se facă şi o biserică şi o mânăstire cu acelaşi hram. El a reînviorat cultul sfântului care se cam răcise în România. El avea relaţii la Institutul Biblic şi a reuşit aprobarea inserării acatistului în acatistier. La tipografie însă s-a greşit şi s-a pus până la condacul 10 acatistul sf. Spiridon dar cu sinonime. Puteţi verifica în Acatistier. Acatistul 3 e scris probabil în Rusia în perioada când nu puteau avea legătură cu exteriorul. Se vede că nu prea ştiau viaţa lui şi-l numeau sfânt cuvios. Singurele lucruri comune erau mama şi pâinea dar nu ştiau de turte şi plăcintă şi o numeau pe pâine sfântă, ceea ce e tipic de exagerare rusească. Slavii au şi ei cultul Sfântului Fanurie, după cum spunea şi Sfântul Nicolae Velimirovici, dar slavii mai puţin stau bine cu acrivia cunoştinţelor şi o mai greşesc la interpretarea Sfinţilor Părinţi şi deci trebuie să ne apropiem cu prudenţă de scrierile lor. Vârfurile lor sunt foarte valoroase deoarece biruiesc firea lor rusească ajungând la o limpezime uimitoare duhovnicească şi noi tocmai de aceea îi şi iubim, covârşitor de mult. Restul slavilor merg bine cu trăirea, când nu exagerează. Am spus acestea nu pentru a judeca un neam, pe care îl iubesc, ci pentru a explica motivele pentru care Acatistul 3 este drăgălaş dar nu poate fi considerat cu adevărat al Sfântului Mare Mucenic Fanurie. Hristos a înviat! 21 aprilie 2010, 19:59

Andreea Tatiana spunea… Adevărat a înviat! Voi unde aţi publicat acatistul?.Îţi mulţumesc foarte mult Alexandru pentru informaţiile pe care mi le-ai dat.. Al 3-lea acatist, după cum am spus şi în postare, este primit de mătuşa unei prietene de la o monastire din Moldova..Când am postat al 3-lea acatist sincer mă gândeam sa schimb cuvios şi sa scriu Mucenic dar nu am modificat…cred totuşi ca nu ar fi vreo problema daca as schimba, pentru a nu se face o confuzie printre credincioşi, iar apoi să se creadă că există mai mulţi Sfinţi Fanurie.

†††

                Tătăică ne spunea să nu degradăm pe sfinţi nepomenindu-le slava de ierarh, cuvios, mucenic, doctor fără de arginţi etc, pe care le-a dat-o Dumnezeu prin Sfânta Biserică, fiindcă este pe de o parte ceata lor din rai iar pe de alta sudoarea lor duhovnicească, esenţa vieţii lor, felul lor de a-L iubi pe Dumnezeu, mireasma care ne unge sufletele şi ne întăreşte în căutarea lui Dumnezeu prin virtuţi.

              Mucenicia este sfinţenia care urcă la cer fără să mai oprească (pentru a se cerceta sufletul) de vameşii văzduhului fiindcă lepădarea desăvârşită de sine este când îţi dai viaţa pentru Hristos (până atunci cât ne-am strădui în cuviinţă tot rămâne un ceva al nostru, care nu e dat lui Dumnezeu). Botezul sângelui de aceea este mai mare ca Botezul cu apă fiindcă nu se mai păcătuieşte apoi. De aceea, luând model de la altarul ceresc la temelia altarelor bisericilor (şi în Antimise) nu se pot pune sfinte moaşte de cuvioşi sau ierarhi ci doar de mucenici.

               „Apo 6:9 Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o. Apo 6:10 Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ? Apo 6:11 Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei. ”

                   Vedeţi ce mare este cinstea muceniciei de stă chiar sub jertfelnicul cel ceresc? Şi noi de ce să-l degradăm pe Sfântul Mare Mucenic Fanurie înjosindu-l  din Cuvios – Mucenic în doar Cuvios? Nu că nu ar ajuta Sfântul de ar citi Acatistul Cuviosului, sau că ar rămâne cu vreo supărare, dar noi de ce să păcătuim chiar când vrem să-l iubim, şi când vrem să-l fericim tocmai atunci să-l înjosim? Nu spune Sfânta Scriptură aşa:

„Ier 48:10 Blestemat să fie tot cel ce face lucrurile Domnului cu nebăgare de seamă”?

†††

                   De altfel cine citeşte cu atenţie vede că acatistul rusesc n-are decât puţine elemente – generale – din viaţa Sfântului (că se ruga pentru mama lui, că era sihastru, că face minuni) spuse cu răceală iar nu cu trăirea în inimă a evenimentelor sfinte şi sfinţitoare din minunata lui aghiobiografie. Şi nu numai atât dar are şi multe greşeli mai mari şi mai mici:

[Cuvintele cursive (italice) cu paragraf de la o margine la alta sunt din aşa-zisul acatist rusesc de aici: http://candela-aprinsa.blogspot.com/2010/04/al-3-lea-acatist-la-sfantului-fanurie.html

iar cele cursive cu paragraf centrat sunt din viaţa Sfântului de aici: https://traianbadarau.files.wordpress.com/2011/03/acatistul-a4-c3aempodobit-cu-chenar-si-sf-icoane-a-sfc3a2ntului-mare-mucenic-fanurie-litere-mari.pdf]

„Înţelegere îngerească ţi s-a dăruit Sfinte Fanurie, din tinereţea ta la cele înalte ai cugetat şi ai lăsat casa ta şi ai locuit în pustiu. Pentru acestea primeşte de la noi laudă;

                 Sfântul Fanurie nu prin înţelegere îngerească a lăsat casa şi s-a dus în pustiu ci fiind păgân deznădăjduit, urându-şi mama şi dorind să fie mâncat de fiarele sălbatice!:

„sfântul a ajuns lîngă  Fanurie după o oră şi i-a spus copilului: „Vino la mine, Fanurie!”, iar copilul auzind numele său a răspuns: „Au tu ai cunoscut pe tatăl meu?” Iar sfântul a zis: „Aşa”. Atunci Fanurie a răspuns: „Dacă ai cunoscut-o pe mama mea, mai bine să rămân aici să mă mănânce fiarele sălbatice”. Sfântul, mirându-se întru sine, a tăcut.”

                    Deznădejdea este înţelegerea neînţelegătoare a îngerilor căzuţi iar nu înţelegere îngerească.

Smerindu-ţi inima pentru greşelile maicii tale, ţi-ai închinat viaţa lui Hristos,

                Dimpotrivă în viaţa Sfântului Fanurie citim că avea firea aspră şi nu voia să o ierte pe mama sa şi nici să se facă creştin şi bătrânul lui a avut mult de furcă cu el până să-l ducă la pocăinţă:

„În peştera în care locuia acel bătrân, acesta a trebuit să se lupte cu asprimea firii lui  Fanurie ca să-l facă creştin şi totodată ca s-o ierte pe mama sa. După ce bătrânul l-a botezat, l-a trimis pe  Fanurie în cetatea în care locuise, ca să ceară iertare de la mama sa şi să vadă ce se întâmplase cu fraţii săi. ”

Viforul ispitelor biruind, ai trecut toată calea cea strâmtă şi ai purtat jugul lui Hristos cu multă suferinţă, cu tăcere, cu priveghere de multe nopţi şi aşa ai ajuns la desăvârşire, apoi te-ai mutat la Domnul unde împreună cu îngerii cânţi: Aliluia!

                   Dimpotrivă citim în viaţa lui că după ce s-a umilit a fost trimis ca misionar, deci a vorbit mult la oameni despre Hristos şi din misiune a şi mucenicit, nu prin mutare ci prin alergare şi tăiere:

„Un an de zile a mers Fanurie în toate laturile cetăţii, vindecând, mângâind, botezând şi învăţându-i dreapta credinţă.”

Ai strălucit în lume ca un luceafăr şi întunericul neştiinţei l-ai risipit iar cu lumina numelui tău pe mulţi i-ai adus din întuneric la mântuire. Pentru acestea ţi s-a dat de la Dumnezeu şi darul facerii de minuni pe care revarsă-l şi asupra noastră a celor ce-ţi strigăm ţie;

                  Nu numai cu lumina numelui ci şi prin căinţa pentru păcatele trecute, prin cuvinte apostoleşti şi nevoinţe muceniceşti.

Văzându-te pe tine vas ales al Duhului Sfânt, din locuri îndepărtate au alergat la tine mulţi credincioşi aflaţi în nevoi, necazuri şi boli şi au primit de la tine mângâiere. De aceea şi noi te slăvim şi îţi cântăm acestea:

          Nu au alergat ei la pustia Sfântului Fanurie ci el a alergat la ei, întâi să-i miluiască:

„Şi era atît de milostiv, încît lucrând şi adunând ceea ce culegea de pe ogor, alerga să hrănească drumeţii, şi căra apă de băut pe spatele său.”

apoi să-i convertească la creştinism:

„În apropiere de acel loc era o cetate mare şi frumoasă cu oameni foarte înrăutăţiţi, plini de boli şi de duhuri necurate; Fanurie a fost rugat de către cei care mai aveau bunătate să se ducă şi să-i ajute în neputinţe şi în boli. Deşi nu dorea să părăsească pustia, pentru lacrimile celor nevoiaşi şi pentru rugăciunile cuvioşilor pustnici de a milui, de a mângâia şi de a tămădui s-a supus şi s-a dus în acea cetate.”

                 Apoi nu se spune că s-a îmbrăcat în sânge mucenicesc şi aşa a biruit desăvârşit pe satana ci doar că a avut nevoinţe specific călugăreşti. E adevărat că şi călugăria este mucenicie neagră-albă dar funia creştinismului este din trei fire: fir alb, fir negru şi fir roşu (cum spune Sfântul Nil izvorâtorul de mir). De ce să-i scoatem din viaţa lui tocmai firul roşu?

Toată firea şi cea îngereasca şi cea omenească s-a minunat de viaţa ta Sfinte Fanurie, iar tu te-ai îmbrăcat în chipul smereniei celei mai adevărate şi i-ai cântat lui Dumnezeu totdeauna dulcea cântare: Aliluia! Zidurile păcatelor lumii acesteia cu smerenia şi cu rugăciunile tale fierbinţi le-ai sfărâmat Cuvioase, numai pe Iisus iubind te-ai arătat nou apărător al celor năpăstuiţi şi doctor al bolnavilor, sprijinitor al văduvelor şi ajutor al celor ce-ţi cântă:

                    Acum urmează ceea ce este foarte grav şi care îl supără pe Dumnezeu, lucru în care au căzut mult ruşii:

Mântuieşte-o Doamne pe maica Sfântului Fanurie şi ajută-mi şi mie păcătosului (-oasei).”

Până aici am citat din acatistul rusesc.

           Cine suntem noi pentru a ne ruga pentru mântuirea păgânilor? Numai Sfinţii mucenici pot face aceasta cu preţul vieţii lor, cum citim la viaţa Sfintelor Perpetua şi Felicitas. Noi facem pomană pentru mama Sfântului Fanurie că el a cerut aceasta în mucenicia lui (care se datorează şi smereniei sale ce a dobândit-o când a conştientizat cât de rău a făcut speriindu-şi mama şi făcându-o să moară fără Sfântul Botez). Şi pentru mucenicia lui facem pomenirea mamei sale de a cărei durere el s-a smerit şi aşa a putut mai întâi să cuvioşească şi apoi să mucenicească:

„Şi cine va spune marea lui bunătate către cei săraci, în special pentru văduve şi orfani, gândindu-se la fraţii lui şi la mama lui?[…] Sfântul Fanurie a cerut voie atunci să-şi spună ultima rugăciune. S-a rugat astfel: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe aceştia care au făcut plângere şi strigare, fă ca toţi cei care vor face o turtă cu ulei şi zahăr sau o plăcintă şi o vor da săracilor să fie ascultaţi în orice durere dreaptă vor avea. Aceasta să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele care a murit păcătoasă”. Apoi s-a făcut tunet din cer şi din nori s-a auzit glasul Domnului astfel: „Fie  Fanurie după cuvântul tău şi tot cel ce te va chema în ajutor va fi ascultat de Mine. Şi tu vei fi ajutorul celor din nevoi”. Văzând minunea, mulţi dintre cei necredincioşi care strigaseră împotriva lui, au cerut să fie botezaţi şi să-i facă şi pe ei creştini.”

Vedeţi? Pomana noastră şi rugăciunea lui mucenicească (ce a dus pe mulţi la botez ajută foarte mult mamei Sfântului Fanurie care a murit păcătoasă). Nu citim cum l-a certat Dumnezeu pe Sfântul Grigorie Dialogul fiindcă s-a rugat pentru ereticii morţi şi că noi nu mai avem voie să o facem? Suntem mai mari ca Sfântul Grigorie Dialogul? Avem sânge mucenicesc să ne spele îndrăzneala de a nu asculta de porunca lui Dumnezeu? Citim astfel în Sinaxarul la Sâmbăta lăsatului sec de carne că: „Sfântul Grigorie Dialogul a mântuit prin rugăciune pe împăratul Traian păgânul, dar a auzit de la Dumnezeu ca niciodată să nu se mai roage pentru păgâni” Se înţelege că mântuirea lui Traian nu este intrarea lui în rai ci scoaterea de munci după cuvântul adevărat al lui Hristos:

„Ioan 3:5 Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. ”

şi nu este vorba a nu ne ruga pentru păgânii vii ci a nu ne ruga pentru cei care nu mai au cum să se pocăiască, fiind morţi în păcat împotriva Sfântului Duh (refuzul Ortodoxiei până la patul de moarte) după cuvântul Sfântului Apostol Pavel:

„Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii, 1Ti 2:2 Pentru împăraţi şi pentru toţi care sunt în înalte dregătorii, ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna-cuviinţă, 1Ti 2:3 Că acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 1Ti 2:4 Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. ” Împăraţii de atunci erau păgâni dar se rugau creştinii pentru ei ca să vină la cunoştinţa adevărului mântuitor prin pocăinţă, ori după moartea în afara Sfintei Biserici nu mai este pocăinţă fiindcă acolo se întăreşte neschimbat omul în cele ce a murit. Aşadar cum să ne rugăm noi pentru mama Sfântului Fanurie? Nu se supără chiar Sfântul Fanurie că nu ascultăm de poruncile Sfintei Biserici?

Iată ce spune Pravila Bisericească (Arhim. Nicodim Sachelarie) despre aceasta:

430. -In cimitirul creştin trebuie să se îngroape numai cei ce au
credinţa şi nădejdea învierii şi a dreptelor răsplătiri şi au slujit
Domnului cu dragoste şi dreaptă credinţă. în cimitirul creştin nu se
poate îngropa: necreştini, eretici, cei ce au murit nebotezaţi, deşi au
făgăduit că se fac creştini, sinucigaşii de bună voie, creştinii care au
murit nepocăiţi, dispreţuind tainele bisericii. Pentru toţi aceştia, ca şi
cei arşi la crematoriu, nu li se poale face nici un fel de slujbă şi mai
ales, să li se scoată miride.

431. -„Drept credincioşilor bisericii, nu le este îngăduit să meargă
la cimitirele sau la mormintele celor morţi şi ereticilor pentru /
rugăciune sau vindecare. Unii ca aceşlia, de vor fi drept credincioşi, să
se afurisească pentru o vreme, iar, de se vor pocăi şi sc vor spovedi că
au greşit, să fie iertaţi” (l.aod. 9).

1465. -Parastasele sau pomenirea celor morţi îşi are temeiul în
iubirea şi recunoştinţa creştină (I Cor. 13,8) ca cei ce sîntem împreună
cetăţeni cu sfinţii, oameni ai casei Iui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia
apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Iisus Hristos
(Efes. 2, 19). În virtutea acestei „cetăţenii” noi ne rugăm ca să ierte pe
fraţii noştri care au trecut în lumea cealaltă. Noi nu ne rugăm pentru
cei ce au făcut păcate împotriva Duhului Sfînt cum sînt: ereticii, cei
nebotezuti, necredincioşii şi cei ce au dogmatizat păcatul
împotrivindu-se adevărului cu ştiinţa şi voinţa, cei ce s-au ucis în duel,
sinucigaşii, etc, căci acestora nu li se iartă nici în lumea aceasta nici în
cealaltă (Matei 12, 22-37). În caz că cei ce sînt de bună credinţă,
parastasele făcute de ei pentru răposaţii nevrednici, folosesc numai
pentru cei care le fac? Pentru cei ce fac parastase cu gînd viclean şi
lumesc, ele transformă rugăciunea într-un păcat (Ps. 108, 7; Prov. 28, 9)
ca o defăimare a adevărului (Ioan 5,,16; Sirah 7, 18-19;-21. 10-11).

Noi o iubim din toată inima pe mama Sfântului Fanurie pentru suferinţele ei, pentru îngrijirea de Sfântul Fanurie şi facem pomană ei pentru rugăciunea Sfântului Fanurie şi blagoslovenia dată de Dumnezeu dar nu ne înălţăm cu mintea mai presus decât ne este locul în a ne ruga să se mântuiască. Dacă Biserica ne spune aşa cine suntem noi să facem altfel. Suntem noi mai miloşi, mai înţelepţi ca Sfânta Biserică? O lăsăm în braţele părinteşti ale lui Dumnezeu şi îmbăiată de lacrimile cele prea milostive ale fiului său pe care îl rugăm să aibă milă şi de noi cei mai păcătoşi decât mama sa şi să ne ducă la limanul mântuirii. Cum putem da noi, cei mai păcătoşi decât mama Sfântului (fiindcă suntem botezaţi, am primit darul Sfintelor Taine dar ne-am bătut joc de el fiind nelucrători în pocăinţă) ceva ce noi n-avem, mântuirea şi rugăciunea bineplăcută din pocăinţă?

De aceea, lăsând cuvântul de început despre Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este desăvârşit, fără să mai punem din nou temelia învăţăturii despre pocăinţa de faptele moarte şi despre credinţa în Dumnezeu,
Evr 6:2 A învăţăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
Evr 6:3 Şi aceasta vom face-o cu voia lui Dumnezeu.
Evr 6:4 Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt,
Evr 6:5 Şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor,
Evr 6:6 Cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură.

Noi suntem mai păcătoşi fiindcă am ştiut şi totuşi am făcut păcatul iar mama Sfântului Fanurie sărmana n-a ştiut şi a făcut.

Luc 12:47 Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult.
Luc 12:48 Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere.

           Dacă Dumnezeu a lăsat să se petreacă lucrurile aşa cum ne găsim nemulţumitori şi să schimbăm judecăţile Sale? Probabil că autorul rus, a păstrat amprenta evlaviei ruseşti nelămurită în credinţă şi vânătoare de minuni (unii ruşi se roagă pentru ereticii morţi din familiile lor, dar fără blagoslovenia Sfinţilor Părinţi ci doar cu îngăduinţa unor preoţi de ai lor dezlegători ca să nu-i piardă prin răzvrătirea din deznădejde din Biserică, până când vor înţelege că Dumnezeu îi vrea mai mult ca ei la rai, dar nu-i poate sili)  şi nici nu i cunoştea viaţa decât din auzite (după ureche). Ori ce laudă poate fi mai mare decât însăşi viaţa Sfântului, ce poezie poate fi mai frumoasă decât frumuseţea faptelor Sfântului şi cine poate inventa vreo sfinţenie mai mare decât însăşi sfinţenia Sfântului?

                Cine se foloseşte de acatistele greşite negreşit că nu este atent ori la rugăciune ori la viaţa Sfântului. Ori atenţia este una din condiţiile ca rugăciunea să fie primită, apoi să nu fie rugăciune mincinoasă şi apoi dorinţa inimii să fie evlavioasă, de a dori voia lui Dumnezeu. Cum să vrea Dumnezeu a fi lăudat sfântul Său prin minciuni?  E adevărat că Sfântul o primeşte şi aşa că e milostiv, dar noi să facem milă cu sufletul nostru şi să-l închinăm dragostei desăvârşite de Sfânt prin rugăciunea cu desăvârşirea Sfântului.

                    De altfel după cum citim la însemnările istorice, pe care le găsiţi în Acatistul cu Sfinte Icoane de aici:

https://traianbadarau.wordpress.com/carti/

vedem că Acatistul original s-a scris prin minunile Sfântului după căderea Constantinopolului sub turci (1453) concomitent cu aflarea moaştelor sale pe la anul 1500. Dacă Sfântul cu sudorile lui muceniceşti, aflarea moaştelor (cu o piele de dobitoc pe care era scrisă viaţa lui) şi aflarea Sfintei sale icoane (pe care era însemnată viaţa lui) şi prin dragostea revărsării minunilor lui l-a inspirat pe autor să-i descrie aghiobiografia (în forma aceasta minunată de viaţă rugătoare numită acatist), de ce să căutăm un alt acatist care nu descrie viaţa lui ci viaţa altora prin confuzie, oare nu iubim pe Sfânt cu tot cu viaţa lui, pe el îl iubim şi viaţa i-o dispreţuim?

†††

Am aşteptat atâta să vă răspund fiindcă trebuia să rugăm pe Sfântul Mare Mucenic Fanurie să rezolve această problemă delicată. Eu iubesc mult Sfânta Patriarhie, fiindcă Biserica este Împărăţia Cerurilor pe pământ, şi doream să nu apară nişte zeloţi bârfitori care să se lege de nişte greşeli din trecut, de pe vremea când informaţiile circulau mai greu datorită piedicilor aduse de comunişti, ca să acuze de neglijenţă pe cei de la tipografia Patriarhiei. Căci este acum la mare modă pe blogurile, ce se zic ortodoxe, dar lovesc în Biserică (lovind în stâlpii ei, în  ierarhii Ei) un duh de şoaptă diavolească prin zeloţi (cum spunea bătrânul meu – când se vorbeşte de rău de preoţi şi ierarhi să ştiţi că e şoaptă diavolească, să spunem iertaţi şi să ne retragem fără a intra în vorbă, ca să nu ne ardem în focul cel veşnic al ucigaşilor şi clevetitorilor fiindcă Preoţia este Hristos Domnul pe pământ).

Aceştia îşi iau mască de evlavie ca să dea în ierarhie.

Aceştia în loc să vâneze păcatele proprii grave („diavol” = ”cel ce cleveteşte” în lb. greacă) vânează greşelile altora neştiind că de fapt sunt ei vânaţi şi devin hrana cea putredă a iadului numită şi buruiana lui Iuda (clevetirea şi învinovăţirea altora). Buruiana lui Iuda, după cum spunea Sfântul Nil izvorâtorul de Mir, este aşa: Iuda l-a vândut pe Domnul  mai întâi acuzându-L indirect că face risipă fiindcă a acceptat ungerea cu mirul de mare preţ, înţelegând greşit prin patima sa (a iubirii de avuţii) conceptul de iubire de săraci, considerându-se că este mai iubitor de săraci decât Hristos (de fapt voind să fure din pungă) şi de aici mergând ca să-L clevetească pe Domnul la mai marii evreilor:

„Mat 26:8 Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta? Mat 26:9 Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Mat 26:10 Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. Mat 26:11 Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna; Mat 26:12 Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Mat 26:13 Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. Mat 26:14 Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, Mat 26:15 A zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Mat 26:16 Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor.”

           Nevrând noi a vinde pe Domnul prin clevetire şi păreri viclene ca să nu cădem sub Canonul Sinodului al 4-lea ecumenic din Molitfelnic:

„Al soborului al 4-lea „Omului mirean nu se cade a ocărî, a bate sau a defăima pre preot, sau a-l cleveti, sau a-l mustra în faţă, de ar fi şi adevărate cele zise asupra lui. Iar de va îndrăzni mireanul a face aceasta, să se dea anatemei şi să se lepede de la biserică, că unul ca acela este despărţit de Sfânta Treime şi se va trimite la un loc cu Iuda, că scris este: pre mai marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău, aşijderea şi cel ce necinsteşte pre mai marele său.” Molitfelnic (Transliterare, diortosire, alcătuire după ediţiile de la 1834 şi 1896 de Monahul Teodosie Neghiniţă) pag. 564”

a făcut şi cu noi a făcut Sfântul o mare minune şi persoana cu care am luat legătura era o femeie foarte credincioasă de la Editura IBM AL BOR care împreună cu soţul ei au fost scăpaţi de la moarte de… Sfântul Fanurie. Soţul său scria manuscrise cu litere frumoase, bisericeşti, pe piele de viţel (exact cum s-a găsit viaţa Sfântului scrisă) şi cei din comisia Patriarhală de pictură bisericească l-au rugat să picteze icoanele de la o Biserică cu hramul… Sfântul Fanurie! Mergând acolo li s-a oprit motorul şi nu mai pornea. Apoi plecând au ajuns într-un loc cu un mare accident şi şi-au dat seama că ar fi fost vai de ei dacă nu-i ţinea Sfântul în loc. Ei citeau cu evlavie acatistul din Acatistierul cel Mare (la care chiar ei au lucrat) şi erau puţin nedumeriţi de asemănarea cu viaţa Sfântului Ierarh Spiridon, dar ziceau că este o coincidenţă. Cum textul după care s-a copiat în Acatistierul Mare se pierduse de mult, nu aveau cum să facă cercetări şi nu aflaseră încă de faptul că Acatistul original fusese publicat. De aceea s-au bucurat foarte mult când le-am spus. Şi acum femeia, care are un duh de dragoste înţelegătoare smerită, specifică ortodocşilor, (numai când vorbeşti cu ea la telefon simţi că intră în tine o bucurie cerească) se va ocupa discret să ajungă această problemă într-o comisie a Patriarhiei ca să discute reeditarea Acatistierului cu Acatistul original fiindcă Sfânta Patriarhie este foarte atentă cu binecuvântarea cărţilor ca să nu greşească şi să-L supere pe Dumnezeu şi nu se poate uşor băga sau scoate ceva fără aprobare smerită în sinodia comisiei de aprobări. Atenţia este foarte mare la cărţile bisericeşti, ca să nu se strecoare vreo învăţătură împotriva dreptei credinţe.

†††

            De aceea vă rog pe toţi iubitorii de sfinţi, pe toţi iubitorii de mucenici, pe toţi iubitorii de prăznuire, pe toţi iubitorii de rugăciuni, pe toţi prietenii Sfântului Fanurie să faceţi postul Sfântului Fanurie (este scris în viaţa Sfântului cum se face) ca să reuşească a se alunga îndoiala, ba chiar „întreiala” acatistelor Sfântului Fanurie şi să-l lăudăm într-un glas, fără dezbinare între noi (nici prin cârtire faţă de IBM al BOR, nici prin bârfire faţă de ierarhie, nici prin rugăciune neunită în acelaşi duh de laudă a vieţii Sfântului) ci prin singurul text Acatist (dreptslăvitor prin viaţa autentică a Sfântului) corect:

„2Co 6:14 Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? 2Co 6:15 Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar” adică între adevăr şi minciună.

Cu dragoste întru Domnul, un preamic ucenic al lui Tătăică, Alexandru

Hristos a înviat!