Teologii contemporani, implicați cu tot sufletul lor în ecumenism, pentru a-și justifica propriile păreri, sugerează că Sfântul Ierarh Ciprian al Cartaginei a fost doar o voce singulară în istorie, neprimită de plinătatea Sfintei Biserici.

Este adevărat că modul de primire al ereticilor este tratat variat și nuanțat de-a lungul timpului, cu iconomie canonică, datorită motivelor enumerate mai sus, dar credința că nu există mântuire în afara Ortodoxiei, mărturisită atât de sugestiv de el: „În afara Bisericii nu există mântuire” și „cine nu are Biserica de Mamă, nu are pe Dumnezeu de Tată”[1], este prezentă, integrală și neschimbată, la fel în toată istoria Bisericii celei Una: la Sfinții Apostoli, la toți Sfinţii Părinţi, în toate Sinoadele Ecumenice și apărată cu sângele atâtor mucenici. Ea reprezintă credința deplinătății Bisericii și, deci, nu suferă iconomie dogmatică (termen, de altfel, imposibil, anulat în realitatea lui prin opoziția ontologică iconomie-dogmă).

Citește în continuare →