Sufixul –ism reprezintă o ideologie iar –ist reprezintă aparținătorul acelei ideologii.

Ideologia este o idolatrie a unor idei.

În ea idolii nu sunt chipuri cioplite senzuale ci ideile înțeles care stau la baza creației acelor chipuri cioplite, izvorâte tot dintr-o credință greșită, adică o ideologie păgână. Adică sunt idoli nu senzuali ci inteligibili.

Pentru a ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu în lumina Sa necreată avem nevoie de a dărâma 4 idoli(după Sfântul Siluan Athonitul): idolii patimilor prin simțuri, idolii imaginației, idolii falsei voințe a lui Dumnezeu, idolii teologiei speculative (când avem speculații despre Dumnezeu și credem că acelea sunt chiar Dumnezeu). Se ajunge la „întunericul despuierii” de orice prejudecăți și mai avem atunci un ultim și mare pericol a confunda lumina creată a preafrumoasei minți, chipul lui Dumnezeu cu lumina necreată. Dacă o confundăm cădem în cea mai de nevindecat adorare a căpeteniei tuturor idolilor: idolul plăcerii de sine.

Sfinţii Părinţi au reușit să-i biruie și în lumina necreată au aflat adevărul. De aceea Ortodoxia nu este o ideologie ci o apocalipsă sau revelație a realității totale cu privire la Dumnezeu și făptură, adică descoperirea Adevărului – Hristos.

Ortodoxia este firea adevărată a lucrurilor.

ortodoxismul însă este tot o ideologie care vrea să spună că dacă împlinim toate ale Ortodoxiei ne mântuim magic, neînțelegător, automat, fără lucrarea cea vie și puternică a schimbării minții în smerita iubire rațională, aplicată cu luciditate la condițiile autentice ale fiecăruia.

Din acest motiv noi nu primim în Ortodoxie nici un model făcut de oameni cu rațiunea lor căzută (trupească cum o numesc Sfinţii Părinţi) că ar deveni kakodoxie sau ideologie, și nici o mântuire printr-un model Ortodox dar fără libertate, tehnologică, fiindcă ar deveni ortodoxism, sau idolul plăcerii de sine a Ortodoxiei. Ortodoxia este Ortodoxie pentru că Mintea Ei este Hristos și dorul inimii Ei este să-i ducă pe toți la Hristos. De aceea singura neidolatră și mântuitoare este Ea, fiindcă singur Ea nu are în centru său persoane căzute sau ideile lor ci se pune chiar și pe Sine ascunsă, jertfită și iubitoare rațional-descoperit în brațele răstignite ale lui Hristos.

Psa 113:12 Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri de mâini omeneşti: 13 Gură au şi nu vor grăi; ochi au şi nu vor vedea; 14 Urechi au şi nu vor auzi; nări au şi nu vor mirosi; 15 Mâini au şi nu vor pipăi; picioare au şi nu vor umbla, nu vor glăsui cu gâtlejul lor. 16 Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei.

Noi Ortodocșii ne străduim să aflăm cele pe care Dumnezeu ni le-a descoperit referitor la un subiect sau la altul prin Sfinţii Părinţi, adică aceia care sunt numiți așa de Sfânta Biserică Ortodoxă prin Gura Sa fără de greșeală Sfintele Sinoade Ecumenice:

Psa 16:4 Ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti, pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre.

Modelele prezentate mai jos nu aparțin nici măcar ortodoxismului în sensul că nu este prezentată nici măcar dogma corectă privind mântuirea. În cazul acesta ce pretenții putem avea ca ele să intre în realitatea înfricoșător de liberă și subtilă a pocăinței? Mântuirea nu poate avea rețete, modele automat-magic mântuitoare, însă are legile ei tainice, apofatice, negrăite, adică înțelesuri pentru mireasa minte ca să știe unde și cum îl poate găsi pe Mirele ei, fără de care nu poate nunti feciorelnic ci cade în adulter cu antihrist:

2Ti 2:5 Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului.

Dar Nunta de Taină, la care nu se poate ajunge fără de lege, fără de joc, în sine este mai presus de regulile lui, fiind iubirea nesfârșită și neînțeleasă, mai presus de înțelegere, dintre două libertați. Dacă și El vrea (și vrea!) nuntim. Dacă ea vrea, nuntește:

Cân 1:2 Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul. 3 Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc.

Față de a face voia Domnului, deci a Nunti, se poate păcătui în două feluri:

1. A face voia proprie neținând cont de Ea.
2. A ne nimici voia proprie, vrând să facă în noi Dumnezeu Voia Sa, neținând cont de noi. Adică și de vrem și de nu vrem să ne mântuiască în ciuda noastră, magic, automat.

Dar voia noastră ne e dăruită nouă din Voia Lui nu pentru a o disprețui, ignora sau anula ci pentru a o întări prin nuntă, prin împreună voirea cu El înțelegătoare a iubirii în rațiunile feciorelnice ale Logosului (iar nu în rațiunile tâlharului desfrânat antihrist).

Tăierea voii prin ascultare ca să fie duhovnicească iar nu dobitocească este o întărire a voii ascultătorului în Hristos și nu o nimicire a ei. Ea este o tăiere împrejur a inimii prin înțelesurile smereniei iar nu o tăietură trupească pentru morți[1] cum au înțeles ascultarea necondiționată iezuiții[2].

Vom încerca mai jos, pe rând, să explicăm unde sunt erorile în aceste modele, mai precis nelămuririle, întunecările și devierile raționale izvorâte din prejudecăți (false închipuiri speculative) despre mântuire.