al Bisericii Ortodoxe a Georgiei

http://www.angelfire.com/linux/viataortodoxa/sinod_gergia.html

Înainte de a începe analiza critică a acestor învătături eretice , să ne amintim de regulile si practica primirii în sînul Bisericii Ortodoxe a ereticilor si a schismaticilor.

 

Despre regulile privind primirea în Biserică a ereticilor si schismaticilor (după I Epistolă a Sfîntului Vasile cel Mare)

 

Dincolo de granitele Bisericii Ortodoxe, săvîrsirea Sfintelor Taine se limitează doar la îndeplinirea formelor lor exterioare  – însă săvîrsirea lor devine reală doar după întoarcera ereticilor în sînul Bisericii.  Doar Biserica are puterea si dreptul de a lega si dezlega. De aceea Biserica Ortodoxă, cu puterea sa divină, are dreptul să primească în sînul său pe eterodocşi fără repetarea formei exterioare a Tainelor săvîrsite la alte confesiuni creştine (Botez , Mirungere, Cununie , Hirotonie).

 

Întoarcerea eterodocşilor la Biserica mamă se poate realiza în trei feluri : 1. rebotezare 2. Mirungere 3. Pocăintă. Prin săvîrsirea uneia din aceste trei Sfinte Taine mentionate se îndeplineste lucrarea harului sfintilor acolo unde nici nu nu era prezent. Pentru că „toate acestea le lucrează unul si acelasi Duh” (I Cor. 12, 11)  si „Darurile sunt felurite dar acelasi Duh ” (I Cor. 12, 4).

 

În legătură cu acest lucru Sfîntul Vasile cel Mare în a sa I Epistolă canonică scrie următoarele: „Începutul separării a fost schisma, iar prin această despartire ei nu mai au harul Sfîntul Duh care nu li se mai dă din momentul despartirii lor. La începuturi, înnainte de despărtire, aceştia aveau harul preotiei si prin punerea mîinilor transiteau acest har, sfintilor, iar după schismă au devenit laici încît nu mai aveau puterea harului nici pentru a boteza, nici pentru a hirotoni: cei rupti de Biserică au devenit astfel incapabili de a transmite si altora harul Sfîntului Duh. De aceea cei botezati de către ei sunt socotiti ca si botezati de către laici iar dacă revin la Biserica mamă trebuiesc primiti prin rebotezare”.

 

Tot aici acest sfînt părinte explică cum si de ce  de la acest principiu pot apare derogări: ” Iar întrucît cei din Asia au fost primiti fără să fie rebotezati, să fie asa.”

 

Acest lucru este arătat mai clar în referirile la encratiti .Sfîntul Vasile cel Mare este de părere că trebuie rebotezati : „Dacă cineva a fost botezat  la ei (encratiti), el trebuie rebotezat în cazul în care  doreste întoarcerea la Biserică: dacă totusi prin iconomia părintilor s-ar socoti altfel, să fie asa .(…) mă tem să nu smintesc la mîntuire prin încredintarea noastră prea severă.”

 

Prin urmare este preferabilă rebotezarea pentru cei care vin la Biserica Ortodoxă din alte grupări religioase creştine, dar dacă se iau în consideratie anumite situatii concrete, functioneaza principiul iconomiei prin care pot fi primiti în Biserică si prin mirungere si pocăintă. Reamintim că astfel în toate cele trei situatii persoana primeste harul mîntuitor. Este de subliniat faptul că dacă cei care revin la Biserica Ortodoxă nu fuseseră botezati înnainte prin  întreita cufundare (sau turnare) si cu rostirea formulei „…în numele Tatălui si al Fiului  s al Sfîntului Duh ” în Biserica ortodoxă nu îi primeste prin mirungere sau pocăintă, ci numai prin rebotezare. Totodată pentru cei care se pot primi în Biserică prin mirungere sau pocăinta, Biserica are dreptul de a face mai aspră primirea lor în sînul ei – adică prin rebotezare.

 

Concluzii :

 

Astfel chiar din I Epistolă canonică a Sfîntului Vasile cel Mare reies clar următoarele:

–    Afară de granitele Bisericii dreptmăritoare nu există har mîntuitor. Alte grupări religioase sunt lipsite de el. Biserica recunoaste printre eretici diferite grade de rătăcire. De aceea înainte de a primi în sînul ei pe cei rătăciti, Biserica cercetează  eroarea fiecăruia prevăzînd pentru fiecare caz modalitatea de a reveni la trupul Bisericii .

–    Modalitătile de a-i primi pe eretici si schismatici sunt bazate exclusiv pe principiul iconomiei Bisericii  si nici de cum presupune că într-o grupare religioasă sau alta lucrează harul mîntuitor al Botezului al Mirungerii sau al Hirotoniei. Detinatoare a harului este numai una, sfîntă, sobornicească si apostolească Biserică ortodoxă.

 

 

Privind la izvoarele istorice ne încredintăm că în toată lumea creştină, totdeauna si de către toti a fost mărturisită existenta unei singure sfinte, soborniceşti si apostoleşti Biserici, care este constituită pe pămînt sub forma vizibilă a comunitătii de credincisi creştini, cu ierarhia si cu administratia sa proprie.

 

Această încredintare privind unicitatea Bisericii adevărate a fost întotdeauna prezentă la ortodocşi si respectiv la eterodocşi; disputele se purtau doar în jurul problemei privind care este Biserica cea adevărată. Iar convingerea că statutul si cinstea de a fi Biserica cea adevărată a lui Hristos poate apartine doar uneia singure, nici nu se punea în discutie. În acel timpuri nimeni nu vorbea – asa cum se face astăzi de către teologii eterodocşi – că diversele confesiuni creştine sunt de fapt ramuri ale unei singure Biserici a lui Hristos: toate aceste grupări neortodoxe fiind considerate ca schismatice si-au pierdut prezenta harului mîntuitor în Tainele lor odată cu separarea de trupul Bisericii ortodoxe .

 

Asa văd problema din punct de vedere eclesiologic cele sapte Sinoade Ecumenice.  Biserica ortodoxă mărturiseste despre sine exclusiv ca fiind cea adevărată precum si prezenta numai în Tainele sale a harului sfintitor si mîntuitor; numai ierarhia acesteia este purtătoare a harului apostolic prin care are dreptul de a lega si dezlega.

 

Fericitul Augustin spune că :” Ei (ereticii) primesc harul botezului numai  după revenirea lor în sînul bisericii. Afară de granitele Bisericii poti avea orice, cu exceptia mîntuirii. În afara se poate să ai trepte ierarhice, taine, Aliluia si Amin (liturghie), Evanghelie, credintă si să propovăduieşti pe Dumnezeu în trei ipostasuri, dar mîntuire poti să ai exclusiv în Biserica universală dreptmăritoare”.

 

În afara Bisericii dreptmăritoare, săvîrsirea Tainelor chiar în cele mai mici amănunte nu se poate întelege decăt ca formă exterioară lipsită de harul sfintilor si mîntutor. Aceste forme exterioare, golite însă de har, îsi recapătă valabilitatea numai după întoarcerea în Biserica ortodoxă.

 

Să notăm că atitutdinea fată de primirea în Biserică a eterodocşilor de-a lungul veacurilor în diferite Biserici locale a fost variabilă. Dar acele persoane care nu primiseră Botezul după formula corectă (scufundare sau turnare întreită în numele Tatălui si al Fiului si al Sfîntului Duh) obligatoriu, în toate Bisericile si întotdeauna au fost primiti prin rebotezare. In toate celelalte cazuri, fiecare Biserică locală primea pe fostii eterodocti coform iconomiei sale. Vă prezentăm mai jos cum s-a concretizat acest principiu al iconomiei divine în diversele Biserici locale:

 

Despre episcopii nestorieni, Sinodul III Ecumenic precizează că ei sunt ” străini de harul preotiei si sunt depusi din treapta de episcopi”(canoanele 1 si 2); însă sinodul Trulan în canonul 95 statutează că nestorienii sunt primiti în Biserică prin taina Pocăintei, adică nici Hirotonia lor si nici Mirungerea lor nu se repetă. Arienii (Sinodul II Ecumenic, canonul 8; Sinodul IV Ecumenic, canonul 94, s.a.) sunt primiti prin Mirungere – fără rebotezare.

 

La Sinodul Cartagena din 419 si la două sinoade de la Constantinopol a fost stabilit despre copii botezati la donatisti să fie primiti în Biserică prin Mirungere.

Sinodul VI Ecumenic prin canonul 95 statutează că arienii sunt primiti prin Mirungere iar nestorienii si monofizitii prin Taina Pocăintei (prin lepădare în public de eresul lor). Arienii, macedonenii, novatienii ……. si apolinaristii sunt primiti prin Mirungere. Altii – pavlichienii, evdomienii, montanistii si sabelienii – -sunt primiti prin rebotezare.

 

 

1484 – un Sinod Panortodox a hotărît primirea romano-catolicilor prin Mirungere;

 

1620 – un sinod local din Moscova a hotărît primirea romano-catolicibor prin rebotezare;

 

1646 – – mitropolitul Kievului Petru Movilă primea pe romano-catolici prin Taina Pocăintei;

 

1667 – – în timpul patriarhului Nicon al Rusiei, un sinod local a aprobat primirea romano-catolicilor conform procedurii de la 1484, cu acordul patriarhilor Alexandriei – Paisios si al Antiohiei – – Macarios;

 

1672 – – un sinod local din Ierusalim a hotărît primirea romano-catolicilor si a protestantilor prin Mirungere (fără rebotezare);

 

1718 – – după îndemnul patriarhului Constantinopolului, Biserica Rusiei reafirmă primirea romano-catolicilor si lutheranilor prin Mirungere;

 

1755 – patriarhul Constantinopolului Chiril V a promulgat „Orosul” (semnat si de patriarhul Alexandriei – Matei si al Ierusalimului – Partenie) prin care se stabilea primirea ereticilor (intre aceştia si a romano-catolicilor) prin rebotezare.

 

1757 – Biserica Rusiei primeste pe romano-catolici prin Taina Pocăintei;

 

1888 – Patriarhia Constantinopolului a promulgat hotărîrea pentru primirea prin Mirungere a romano-catolicilor;

sec XIX – în Rusia în timpul mitropolitului Filaret, Biserica primea în sînul său pe toti creştinii apuseni prin rebotezare, iar acum pe protestanti îi primeste prin Mirungere si pe catolici prin Pocăintă.

 

În ceea ce priveste primirea în Biserică a ierarhilor – pentru cazul în care confesiunile din care provin ei există succesiunea apostolică si se săvîrseste exact ritualul Hirotoniei – este posibilă primirea lor (a ierarhilor, n.n.) prin Mirungere sau Pocăintă. Acestor persoane li se păstrează aceeasi treaptă ierarhică în care se aflau inainte de revenirea lor la trupul Bisericii celei adevărate.

 

După cum putem vedea si în „Pidalion”, doi schismatici Zonie si Saturmin au fost primti în Biserica mama, păstrîndu-si rangul lor de episcopi: „Să stitii că pe fratii nostri Zonie si Saturnin care au fost schismatici i-am primit în scaunele lor episcopale” (Sfîntul Vasile cel Mare, I Epistolă canonică).

 

Este foarte important în istoria Bisericii universale de cunoscut faptul că în paralel cu diversele Biserici locale existau si există diferite practici de a primi pe eterodocşi, dar aceasta n-au fost niciodată motiv pentru dispute între ele. Astfel, Sinodul din Cartagina hotărăste următoarele: „în legătură cu aceasta (primirea ereticior) fiecare dintre noi trebuie să spună ceea ce gîndeste, dar nimeni nu trebuie să judece pe altul si să respingă unitatea (euharistică) cu cei care gîndesc altfel.”

 

Bazîndu-se pe hotărîrea Sinodului IV Ecumenic aproape toate Bisericile locale primesc pe monofiziti prin Mirungere; Biserica Ortodoxă a Georgiei, prin hotarîrea unui Sinod local de la Ruis-Urbnisi (anul 1103) practică deja de nouă veacuri primirea monofizitilor prin rebotezare.

 

Faptul că în afara Bisericii se pot săvîrsi doar formele exterioare ale Tainelor se confirmă prin aceea că în diferitele Biserici locale există mai multe practici de primire a eterodocşilor, dar aceasta niciodată n-a stîrnit controverse; pentru că dacă într-o Biserică locală se primesc ereticii prin rebotezare în timp ce intr-alta aceeasi sunt primiti prin Mirungere sau Pocăintă, este clar că pe aceste persoane ambele Biserici locale le consideră nebotezate. În prima situatie, Biserica foloseste o practică mai aspră (acrivie), iar în cea de a doua, o altă Biserică locală uzează de iconomie (nerepetînd asupra persoanei primite forma exterioara a Tainei) si, săvîrsind în mod real si deplin cu puterea harului mîntuitor Taina Mirungerii sau Pocăintei, realizează în fapt plinirea Botezului săvîrsit inainte de primirea în Biserica adevărată doar sub aspectul său exterior.

 

Concluzii:

 

Din această prezentare istorică reies următoarele:

 

– Dacă în grupările eterodoxe aspectul Tainelor săvărsite ar fi mai mult decît cel exterior, atunci Bisericile Ortodoxe locale n-ar fi atît de riguroase privind primirea eterodocşilor la dreapta credintă;

 

– În afara granitelor Bisericii Ortodoxe există numai forma exterioară a tainelor, golită de harul divin cel de viată fàcător si mîntuitor. Aceste forme exterioare primesc continutul harului doar după revenirea persoanelor la Biserica  mamă.

 

 

 

Canonul apostolic 46

Episcopul ori presbiterul dacă va admite botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce părtăsie are Hristos cu Veliar; iar ce parte are credinciosul cu necredinciosul.

După învătătura Bisericii oricare eretic este în afară de Biserică, iar afară de Biserică nu poate fi adevărat botez creştin nici adevărată jertfă euharistică, precum nici o altă adevărată sfîntă taină. Această învătătură a Bisericii se expune de canonul apostolic prezent cu referire la Sfînta Scriptură, care nu permite nici un fel de comuniune între cel ce mărturiseste credinta ortodoxă si cele ce învată împotriva credintei ortodoxe după cum citim si în Constitutiunile Apostolice (IV, 15) si tot astfel învată si părintii si învătătorii bisericeşti începînd de la întemeierea Bisericii. Prin urmare ereticii nu au botez adevărat sau altă functiune preotească adevărată si episcopul sau prezbiterul ortodox care recunoaste de corect botezul săvîrsit de preoti eretici sau altă functiune preotească, acel episcop sau prezbiter, după canonul acesta, este a se caterisii din tagma preotească, deoarece prin aceasta arată, sau că nu cunoaste esenta credintei sale, sau că însusi înclină spre eres si cert este că în ambele cazuri este nevrednic de chemarea preotească.

 

 

Una din dogmele centrale ale Bisericii este unitatea acesteia. Temelia acestei unităti este regasită în al IX-lea paragraf al simbolului de credintă: „Cred întru una, sfîntă, sobornicească si apostolească Biserică”.

 

Această dogmă se bazează si pe cuvintele scripturistice: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui” (Mt. 16,18). Din aceste cuvinte reiese clar că Iisus Hristos întemeiază o singură Biserică si de aceea o aminteste la singular. Sfîntul Apostol Pavel vorbeste astfel despre Mîntuitorul Iisus Hristos: „El este capul trupului, al Bisericii.” (I Col. 1,18), „Care (Biserica) este trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate întru toti” (Efeseni 1,23) si iarăsi:

„Caci nimeni vreodată nu si-a urît trupul său, ci fiecare îl hrăneste si îl incălzeşte, precum si .Hristos Biserica.” (Efeseni 5,29).

Granitele Bisericii lui Hristos sunt caracterizate prin două conditii esentiale:

a.    credinta adevărată; b. unitatea euharistică (liturgică,).

Sfîntul Maxim Mărturisitorul vorbeste astfel despre dreapta credintă

„Mîntuitorul si-a numit Biserica Sa sobornicească, dreptmăritoare.”

Despre unitatea euharistică, Sfîntul Ciprian al Cartaginei scrie următoarele:

„Trebuie să stii că episcopul este în Biserică si Biserica în episcop, iar cel care nu este în comuniune (euharistică) cu episcopul, acela nici nu este în Biserică si se însală cei care nu sunt împăcati cu ierarhia instituită de Dumnezeu avînd nădejdea să-si găsească unitatea (liturgică) pierdută, aflînd-o la cei rătăciti. Cînd de fapt Biserica este una, sobornicească si nedespărţibilă si peste toate unită si întărită prin comuniunea (euharistică) a ierarhilor.”

 

De aici rezultă dar că unitatea de credintă si liturgică a episcopilor formează Biserica adevărată a lui Hristos.

 

Prin Sfînta Impărtăsanie, fiecare om se uneste cu trupul mistic al lui Hristos iar această unire constituie Biserica lui Hristos al cărei cap este Mîntuitorul Însusi („Ca o pîine, un trup suntem cei multi, caci toti ne impărtăsim dintr-o pîine.” – I Cor. 10,17; „Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui” – Efeseni 5,30).

 

Despre unitatea Bisericii ca trăsătură fundamentală a acesteia, vorbesc toti Sfintii Părinti. Sfîntul loan Gură de Aur scrie următoarele: ” (…) astfel, cum ne învată Scriptura si Sfintii Părinti, Biserica adevărată a lui Hristos este una singură din care în diferite timpuri s-au despărtit diverse adunări eretice si grupuri schismatice.”

 

În acelaşi timp, dogma ortodoxă despre Biserică ne invată că Biserica lui Hristos este singurul loc unde lucrează harul sfintitor si mîntuitor, adică unde sunt valabile cele Sapte Taine ale Bisericii. Biserica este trupul mistic al lui Hristos si numai în ea se poate plini îndumnezeirea omului.

 

Sfîntul Antonie cel Mare spunea următoarele cuvinte: „Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină dumnezeu.” Pentru aceasta Mîntuitorul a intemeiat Biserica Sa în care începînd cu ziua Cinzecimii lucrează Duhul Sfînt si se săvîrsesc Sfintele Taine.

 

Vrăjmaşul omenirii din ziua infiintării Bisericii a început lupta împotriva ei prin învătături gresite si prin sciziunea Bisericii. Înca din perioada apostolică au apărut primele erezii care prin răspîndirea invătăturilor gresite si înselare luptau impotriva Bisericii dreptmăritoare. Despre ei, Sfîntul Apostol si Evanghelist Ioan spune: „Iar acum multi antihristi s-au arătat; de aici cunoastem noi că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au iesit, dar nu erau de-ai nostri, caci de ar fi fost de ai nostri, ar fi rămas cu noi, ci ca să ne arate că nu sunt toti de ai nostri, de aceea au iesit.” (I loan 2,18-19).

 

Sfîntul Apostol Pavel anatematizează pe toti ereticii din toate timpurile:

„Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decît aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Precum v-am spus mai inainte si acum vă spun iarăsi: Dacă vă propovăduieste cineva altceva decît ati primit – să fie anatema!”

 

Pe eretici si adunările lor îi anatematizează si sinoadele ecumenice. Sfintii Părinti demascau si înfierau aceste invătături gresite, ucigătoare de suflet iar pe cei care le imbrătisau îi numeau urîtori de Hristos si antihristi.

 

La fel de vinovati sunt si schismatici al căror păcat, după cum scrie Sfîntul Ciprian al Cartaginei „nu se spală nici cu mucenicie, dacă bineinteles dacă nu s-au pocăit si nu s-au întors la Biserica mamă.

 

Concluzii:

 

Din perspectivă dogmatică reies următoarele:

 

– Biserica adevărată este una singură. Membrii ei sunt toti cei ce mărturisesc invătătura ei si participă la viata Bisericii prin comuniunea euharistică.

 

– Biserica este singurul loc al mîntuirii în care se realizează îndumnezeirea omului si unde se infăptuieste unitatea cu trupul mistic al Mîntuitorului.

 

– Toti ereticii si schismaticii se află afară de granitele Bisericii si sunt lipsiti prin aceasta de harul mîntuitor al Sfîntului Duh pe care îl primesc credinciosii prin Sfintele Taine.

 

 

V.    Lossky scrie următoarele: « Din cuvintele Sfintei Scripturi „Căci încă nu era dat Duhul, pentru că lisus încă nu fusese preaslăvit” (loan 7,39) se vede clar că lucrarea Sfîntului Duh înainte de înfiintarea Bisericii si în afara Bisericii nu se face asa cum se întîmplă în cadrul Bisericii după Cinzecime. Mîntuitorul spune „iar cînd va veni Acela, Duhul Adevărului (…) Acela Mă va slăvi pentru că din al Meu va lua si vă va veşti. Toate cîte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia si vă vesteste vouă.” (loan 16, 14-15). Dumnezeirea comună a Tatălui si Fiului se dăruiesăte în Biserică prin Duhul Sfînt credinciosilor iar prin aceasta ei se fac părtasi dumnezeirii. Duhul Sfînt dăruieste credinciosilor focul dumnezeiesc – harul necreat, prin aceasta ei devenind mădulare ale aceluiasi trup -cel al lui Hristos. Trebuie neapărat să purtăm numele Fiului (al lui Iisus Hristos) si să fim mădulare ale trupului Lui (adică ale Bisericii) ca să primim Duhul Sfînt »

 

Sfântul Irineu de Lungdunum (Lyon) scrie: „Unde este Biserica acolo este si Duhul Sfînt; iar unde este Duhul Sfînt acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul Sfînt este Adevărul. Harul mîntuitor al Sfîntului Duh lucrează în Tainele Bisericii, adică exclusiv în Biserică, aceasta avînd granite canonice bine delimitate, vizibile.

 

Prin Botez omul devine mădular al trupului mistic al lui Hristos, adică membru al Bisericii. De aici reiese clar că Botezul (la fel si celelalte Taine bisericeşti) nu pot să existe independent de Biserică (adică în afara granitelor acesteia).

Dincolo de graniţele Bisericii lui Hristos, adică la eterodocşi, „Tainele” săvîrsite de aceştia nu pot să unească în mod real pe primitori cu Biserica lui Hristos cea adevărată (ortodoxă).

Este cu neputintă ca prin Botezul săvîrsit la romano-catolici, monofiziti sau protestanti, omul să devină ortodox, adică membru al unei singure adevărate Biserici a lui Hristos. La fel este cu neputintă ca prin Hirotonia săvîrsită dincolo de granitele Bisericii, omul să primească harul preotiei.

 

 

 

Toate cele spuse mai sus au fost din totdeauna sustinute de către Sfintii Părinti.

 

Sfîntul Ciprian al Cartaginei:

 

În afara Bisericii nu există mîntuire: casa lui Dumnezeu este una singură si este cu neputintă să se mîntuiască cineva în altă parte decît în Biserică (…) oricine se depărtează de Biserică devine străin de testamentul Bisericii. Cel care strică pacea si unitatea în Hristos lucrează împotriva lui Hristos.”

 

„Episcopia este unitatea în care toti si fiecare în parte slujesc, la fel si Biserica este una.”

 

„Biserica sobornicească este una singură sí nedespărtită; de aici unitatea ierarhior.”

 

Sfîntul Irineu de Lungdunum (Lyon):

 

„Cei care se depărtează de la Biserică(…) ei se pedepsesc pe sine insisi, tocmai despre ei spune Sfîntul Apostol Pavel că după prima si a doua mustrare, indepărtează-te de la ei.”

 

„Unde este Biserica acolo este si Duhul Sfînt. De aceea cei care nu au părtăsie cu ea nu au parte nici de trupul lui Hristos din care izvorăste apa vietii.”

 

Fericitul Teodorit:

 

„Unul singur este trupul plămădit din mai multe mădulare. Trupul unic al Bisericii după spusa Apostolului este al lui Hristos întrucît capul acestui trup este Hristos Însusi.”

 

 

Sfîntul Chiril al Ierusalimului:

 

„Mărturisirea  credintei ne învată despre una, sfîntă, sobornicească  si apostolească Biserică  pentru ca să te păzeşti de stricăciunea adunărilor eretice si  să fi totdeauna îin sfînta sobornicească Biserică.”

 

Cuviosul Teodor Studitul:

 

„Din timpurile apostolice si  pînă acum în Biserică au pătruns mal multe erezii (…). Dar Biserica a rămas neîmpărtită  si neclintită si asa va rămîne în vecii vecilor desi făcătorii de stricăciune s-au smuls din ea.”

 

„Mărturisesc in fata  lui Dumnezeu si a norodului: ei (ereticii, nn) singuri s-au rupt de trupul lui  Hristos -Biserica-    ale cărei chei sunt credinta si pe care n-au înghiţit-o pînă  acum si nici nu o vor face în veci portile iadului, adică gurile ereticilor.”

 

 

Concluzii:

 

Din toate cele spuse mai sus, Comisia Teologică a Patriarhiei Georgiei a stabilit că la începutul secolului XX, în cercul teologilor modernisti s-au formulat următoarele învătături  eretice:

 

– Valabilitatea Sfintelor Taine si în afara graniţelor canonice ale Bisericii lui Hristos celei adevărate.

 

– Aşa zisa „Teorie a ramificaţiilor”.

 

Toate aceste învătături contrazic radical eclesiologia ortodoxă  si sunt absolut inacceptabile pentru ortodoxie.

 

 

Iar  în ceea ce priveste primirea ereticilor si a schismaticilor in Biserica Ortodoxă procedura recomandată se bazează pe principiului iconomiei si nicidecum nu înseamnă că într-o oarecare grupare din afara Bisericii lucrează harul Sfîntului Duh – al Botezului, al Mirungerii sau al Hirotoniei.

 

Detinătoarea harului este exclusiv una, sfîntă, sobornicească si apostolească Biserică Ortodoxă. Amin.

Notă:

 

1.    Ereticii sunt cei care mărturisesc învătătură gresită si în acelaşi timp nu sunt în legătură euharistică cu Biserica dreptmăritoare.

2.    Schismaticii sunt cei care n-au învătătură gresită dar nu sunt în legătură euharistică cu Biserica. (se despart pe motive secundare de ritual)